Despre noi

Activitate

Succesul companiei de azi şi atingerea cotei de mai mult de 22% din volumul pieţii farmaceutice din RM este rezultatul unui management eficient în vederea satisfacerii necesităţilor clienţilor noștri. ÎM “RihPanGalFarma” SRL şi-a concentrat atenţia asupra calităţii serviciilor încă de la începutul activităţii. Oferim calitate serviciilor furnizate, iar aşteptările clienţilor noştri şi ale altor părţi interesate, contează pentru noi. De aceea obiectivele noastre permanente, care derivă din politica de calitate, au în vedere:

• Creşterea credibilităţii companiei
• Gradul ridicat de accesibilitate
• Creşterea satisfacţiei clienţilor
• Nivelul înalt de competitivitate
• Adaptarea gamei de servicii şi produse la cerinţele clienţilor
• Asigurarea unei comunicări prompte şi deschise în relaţia cu clienţii
• Percepţia de calitate ridicată a serviciilor prestate

Suntem unica companie farmaceutică distribuitoare în Republica Moldova care are filiale teritoriale, ceea ce eficientizează considerabil serviciile de logistică, obiectivele cărora sunt: fără întârzieri în distribuţie, fără reclamaţii de la clienţi, fără pagube materiale, ceea de fapt constituie asigurarea standardelor de GDP (good distribution practice). Flota companiei este constituită din 40 autoutilitare, care permite ca timpul standard de livrare să fie de 24 de ore în toate localităţile Republicii Moldova de la momentul primirii comenzii. Toate comenzile sunt recepționate în regim real de timp, iar evidența medicamentelor se efectuează prin intermediul sistemului unic „Nomenclatorul de stat al medicamentelor”.

Depozitele sunt dotate cu utilaj şi echipamente de ultimă generaţie: sistem de ventilare global de aflux-reflux și de condiționare a aerului în încăperile de serviciu, sisteme de iluminare naturală și artificială, pardoseală specială medicală antialergică, echipament electric de încărcare-descărcare, camere frigorifice, echipamente pentru depozitarea şi manipularea produselor cu regim special (SEPARANDA şi VENENA), precum şi o soluţie software care permite procesarea rapidă a comenzilor şi gestiunea depozitului, comunicarea directă şi continuă fiind esenţială în condiţiile desfăşurării unor operaţiuni de maximă amploare.

Activitatea companiei îmbină armonios și eficient întregul ciclu de circulație a medicamentului de la producător la consumător, un loc important fiind ocupat de reprezentanții companiei, care stabilesc relații durabile cu partenerii noști, în vederea satisfacerii tuturor necesităților lor.


Valorile şi misiunea companiei

Sloganul „În sănătatea ta” reflectă valorile companiei Î.M. "RihPanGalFarma" SRL, fiind axate pe necesităţile fiecărui locuitor şi a întregii populaţiei Republicii Moldova:

  • Profesionalism
  • Etică
  • Calitate
  • Responsabilitate socială

Citeşte mai mult...


Profilul companiei

ÎM "RihPanGalFarma" SRL – este una din primele companii farmaceutice distribuitoare din Republica Moldova, ce a îmbinat armonios tradiţiile industriei farmaceutice ungare , autoritatea şi devotamentul faţă de profesie a farmaciştilor autohtoni. Actualmente, compania prezintă un tandem de succes între 2 fondatorii: Uzina farmaceutică "Gedeon Richter" din partea ungară şi compania farmaceutică "Panacea" din partea moldovenească.

Citeşte mai mult...


Istoria şi ziua de astăzi

1996
Crearea Întreprinderii Mixte Moldo-Ungare «RihPanGalFarma» Societate cu Răspundere Limitată.

2009 – 28 octombrie
Inaugurarea noii clădiri a sediului central a depozitului farmaceutic Î.M.«RPGF» SRL, în oraşul Chişinău cu o suprafaţă de peste 5000 m2, care corespunde tuturor rigorilor standardelor Europene de Bună Practică
de Distribuţie (GDP).

Citeşte mai mult...


Programul de livrare



Chişinău

Luni Anenii Noi, Cauşeni, Criuleni + suburbiile Chișinăului, Ştefan Voda
Marţi
Miercuri
Joi
Vineri
1) Cimişlia, Basarabeasca, Comrat, Ceadîr-Lunga, Taraclia
2) Hînceşti, Leova, Cantemir, Vulcaneşti
3) Straşeni, Călărași, Ungheni, Nisporeni
4) Orhei, Rezina, Șoldănești
5) Anenii Noi, Căușeni, Stefan Vodă, Varnița + suburbiile.

Bălţi

Luni Floresti, Soroca, Camenca, Singerei, Telenești.
Marţi Rîscani, Edineţ, Briceni, Ocniţa, Glodeni, Sîngerei, Teleneşti
Miercuri Drochia, Donduşeni, Singerei, Teleneşti
Joi Drochia, Donduşeni, Soroca, Glodeni, Făleşti, Singerei, Teleneşti
Vineri Floresti, Sîngerei, Teleneşti
Sîmbătă Rîscani, Edineţ, Briceni, Ocniţa